pe bookhub.ro

Cartea aceasta dedicată lumii artelor mi se pare a fi, într-o măsură apreciabilă, şi un elogiu adus prieteniei, relaţie de statornică admiraţie şi afecţiune. (…) Niciodată singur sună ca un titlu de pe afiş, poate şi fiindcă în sine cartea pare un spectacol. E important să stabileşti prima etapă în procesul construcţiei unui spectacol – pe cine aşezi în primul rînd, cine iese pe scenă, cine stă în culise. Portretele sunt interesante, mai ales că, de cele mai multe ori, au şi zona lor de întuneric – omul este, asemenea oricărui personaj, o alcătuire în care ciudăţeniile şi erorile joacă un rol definitoriu. În acelaşi timp, discreţia, trăsătură a eleganţei şi a nobleţii, îl face pe autor să nu dezvăluie secrete infamante, aceasta nu este o carte de cancanuri. (…) Chiar şi atunci cînd aduce vorba despre nedreptăţile pe care le-a trăit, Andrei Şerban nu cade în tentaţia autovictimizării, ci strînge în cîteva rînduri, evaziv, motivele nemulţumirii – neplata obligaţiilor faţă de regizor, subfinanţarea sau tăierea finanţării unui spectacol, reproşurile, diferenţele de viziune, capriciile vreunui actor de renume. Sunt şi nemulţumiri în desfăşurare – pandemia, fenomenul distructiv de tip cancel culture, aberaţiile corectitudinii politice, criza valorilor şi noul tip de educaţie etc.

Cartea lui Andrei Şerban surprinde portretul unei epoci în care teatrul suferise transformări de esenţă, (re)devenind pentru public o voce a conştiinţei sociale.