- Părintele Constantin NECULA
- Dosar de presă
- 0 likes
- 165 views
Construit că un volum de memorii-jurnal, volumul Părintelui Macarie Drăgoi crește în intensitate și revelarea Arhiepiscopului Bartolomeu Anania ca om, părinte, frate, scriitor, polemist ori slujitor. Mai ales din acest punct de vedere, cartea propusă de ucenicul mărturisitor ne descoperă intimitatea unei prietenii duhovnicești crescută în toate capilariile vieții cotidiene, în pliurile acelea ale simplității unui om care-și cunoaște prea bine valoarea și care împărtășește într-o boierie continuă binecuv ntarea creșterii unui băiat în Bărbatul Bisericii. Descoperi în text aceeași curăție de reacție a actualului vlădică, școala de duh la care s-a lăsat crescut. (…) Nu pot povesti cartea și nici nu cred că ar fi cazul. Este un soi de jurnal al menținerii în convertire prin harul lui Dumnezeu la un model uman care nu se voia model ci frate mai mare, Părinte. Nu știu c te ucenicii ar rodi astăzi în astfel de volume. C nd taina Învierii ne va cuprinde în mod cert, astfel de mărturii vor fi judecată celor care nu-și iubesc Ierarhii sau îi așează în pătratul îngust al cunoașterii prin ochii neiubirii. Alături de cartea Nicoletei Pălimaru pe care am prezentat-o în săptăm nile trecute cu mare bucurie în rubrica noastră, volumul Părintelui Episcop Macarie reprezintă o contribuție decisivă la ceea ce am putea numi o istorie a istoriei personale a Mitropolitului Bartolomeu, fără de care nu se va putea scrie mai nimic despre el.