în Dilema Veche, nr. 923

Integrala Steinhardt – publicată la Editura Polirom în conlucrare cu M năstirea Rohia – e practic încheiată prin tomurile dedicate Corespondenței. Primul (cu numărul 20 din serie) e proaspăt apărut, sub îngrijirea critică datorată lui George Ardeleanu și reperele bibliografice fixate de Virgil Bulat. (…) Corespondența mi se pare inconturnabilă, pentru că e prin natura ei dialogică, deci implicit „creștinească” și definitorie pentru arhitectura intimă a scriitorului, at t prin confesiunea asumată (în relația sinceră cu destinatarii scrisorilor), c t și prin uluitoarea ei dezinvoltură (deși at t Steinhardt, c t și interlocutorii lui „politic incorecți” se știau sub lupa Securității). (…) Volumul 20 cuprinde circa 1.200 de scrisori, ilustrate și cărți poștale (inclusiv 150 confiscate de Securitate) și acoperă grosul existenței creative a criticului și eseistului, apoi a monahului N. Steinhardt, între 1935 și 1989. E legitimă satisfacția de a vedea că ele s-au păstrat, cu siguranță și pentru că destinatarii misivelor erau conștienți de valoarea lor umană, culturală, mărturisitoare și sentimentală. Autorul s-a mișcat mereu – înainte și după anii detenției – în „lumea bună” a elitei bucureștene, păstrînd contactul și cu membrii săi exilați. Era un mediu îngust, elevat, nescutit de meschinării și rivalități banal-omenești, dar încă animat de ethos-ul convergent al „misiei” creative, în circumstanțe istorice mereu ingrate (de la înscăunarea dictaturilor de dreapta p nă la național-comunismul ceaușist). Editorii au ales să publice textele după destinatari și cronologic, acumul nd „capitolele” unei combustii comunicaționale policrom coerente, la modul epic.