Volumul conține un grupaj generos de proze scurte și foarte scurte, semn că autorul a tot adunat material în sertar de-a lungul timpului pentru acest proiect, proze ce au doi principali numitori comuni: primul ar fi acela că actanții surprinși în aceste povestiri sunt îndeobște oameni comuni, oameni ce se pot pierde ușor în mulțime, de unde și titlul volumului; iar al doilea, acela că situațiile descrise sunt o suită de drame sau adevărate tragedii, pe care însă autorul alege să le transpună sub formă de comedii, garnisindu-le, pe fiecare în parte, cu c te un final care st rnește dacă nu un r s hohotitor, cel puțin un z mbet mai mult dec t discret, aș putea spune chiar un z mbet sapienial. (...) De altfel, cu aceste „concepte” Robert Șerban jonglează de mult timp și în poezia sa, în acele poeme cu t lc, care te fac să își reconfigurezi automat sistemul de valori. S-ar putea spune chiar că în prozele din acest volum el nu face altceva dec t să înveșm nteze în hainele brodate cu mult bun gust ale epicului (în sensul că proza sa nu prezintă urme de „burți” sau „zorzoane” inutile) ceea ce anterior esențializase în poezie. Tocmai de aceea, în urma lecturării unora dintre prozele sale ultrascurte, senzația rămasă este asemănătoare cu aceea de după degustarea unei poezii. Așadar, at t în proză, c t și în poezie, Robert Șerban răm ne același spirit critic, ce reușește să îmbine armonios etica cu estetica, și care de fiecare dată ne surprinde cu noi mostre de esențe tari menite să ne facă viața mai frumoasă și mintea mai sănătoasă.
