Respectivele amintiri, acumulate în timpul c t s-a aflat, ca t năr teolog, în postura de șef de cabinet al marelui ierarh de la Cluj sunt exact așa cum și-ar fi dorit să le citească subiectul lor uman: precise, atente la detalii, neînflorite și necosmetizate să dea bine azi. Căci orice volum memorialistic este pălit, este atins, este viciat de exact momentul în timp al redactării lor, adică peste ani și ani, c nd istoria avea să confirme - sau nu - judecata, observațiile și acțiunile celui ce le-a scris. Aici însă, trecerea timpului nu a influențat conținutul de idei, nici corpusul memorialistic. Episcopul are smerenia și inteligența de a scrie cum și ce a simțit atunci, fără să epateze el, lăs ndu-i această ocazie marelui dispărut.
Așa se face că avem de-a face cu amintirile unui fiu despre părintele său spiritual, puse pe h rtie acum, după mai bine de 20 și ceva de ani, în duh copilăresc, adică în duhul fără rest al curăției mărturisitoare. Vrednic este și a fost Macarie de părintele său, Bartolomeu! Ce interesantă pereche duhovnicească...
