pe filme-carti.ro

Nu credeam că voi mai dori vreodată să mă reîntorc acolo, dar romanul a fost declanșat, ca o mină adormită, de un pas nesigur al unei tinere care se îndoia de toxicitatea comunismului. O fată de nouăsprezece ani, pentru care istoria recentă, edulcorată de nostalgii sau saturată de vaiete, își pierduse valoarea. Întrebarea ei, dacă a fost mai bine în comunism, mi-a dat brînci în „apa vremurilor” – o scufundare dureroasă și care-ți taie respirația. Am simțit că nu aș putea răspunde la fel de simplu, căci nu era, de fapt, o întrebare, ci o căutare. Așa că am încercat să răspund prin propria mea căutare, un exercițiu care nu se poate face decît de la distanță, căci abia în acest fel devine clară poziția din care povestești – sau din care revezi viața pesonajelor tale. Pentru mine a fost important ca ele să nu fie niște victime, ci niște supraviețuitoare, care n-au renunțat să-și exerseze libertatea într-o lume în care acest exercițiu era exceptat de la regulile sociale și putea fi doar privat, interiorizat.