- Alexandru COLȚAN
- Dosar de presă
- 0 likes
- 138 views
Născută din uimirea decalajului dintre operă, viața personală și imaginea politică a filosofului ardelean, cartea doamnei Marta Petreu (Blaga, între legionari și comuniști, Editura Polirom, 2021) nu încearcă să șteargă pete biografice, cum ar putea crede unii, ci reușește să repună în drepturi un adevăr, ascuns în spatele „norului radioactiv al zvonurilor, difuzat astăzi pe rețelele sociale“. Cu binecunoscuta sa scrupulozitate documentară, autorul descrie, în nuanțele unei ironii amare, ușurința cu care un fake news poate intoxica reputația unui om de cultură și îi poate blura isprăvile în aburii suspiciunii. (…) Analiza textelor chemate la bară ne pricinuiește regăsirea izvoarelor științifice, psihanalitice și antropologice ale unei creații purtătoare de duh reflexiv, cu numeroase deschideri în cîmpul filosofiei culturii, etnografiei și metafizicii. Privită astfel, în planul de adîncime al acestei cărți triste, copertate în cenușiul nostru de toate zilele, se aprinde un mesaj tremurat, optimist.