- Viorica STĂVARU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 128 views
Cele cincisprezece povestiri care se regăsesc în volumul Exerciții de liniște articulează ingenios o lume cunoscută cititorului, căci e lumea din jurul său, lumea în care trăiește zilnic, banală în aparență, lipsită de spectaculos, dar în care el, cititorul, descoperă treptat, cu uimire, cum i se corporalizează, scriptic vorbind, speranțele, dorințele secrete, fricile, derapajele. Bine dozate structural, alternînd monologul pasiv cu cel interior, forma epistolară cu varianta diaristică, textele respectă, la nivelul conținutului, trăsăturile speciei ca atare: intrarea în „scenă” a personajului semnificant, conturarea rapidă a intrigii și a unui posibil conflict, dezvoltarea succintă și finalul adesea surprinzător-contrastant, cu impact major asupra cititorului. (…) Nu am citit romanul cu care a debutat editorial Cezar Amariei, carte finalistă la un prestigios festival internațional, din ce înțeleg, dar mă bucur să îl „cunosc” acum, prin acest excelent volum de povestiri, volum pe care îl recomand călduros și cititorilor noștri.