Ceea ce surprinde în primul rînd la prozele din acest volum este realismul lor (aproape) absolut, Cezar Amariei lăsînd impresia că scrie doar despre lucruri trăite de el sau despre întîmplări reale auzite de la oameni apropiați. Faptul că avem totuși de a face cu o seamă de ficțiuni reiese din aceea că, în cele mai multe dintre cazuri, finalul povestirilor „explodează”, deznodămîntul acestora fiind unul surprinzător, în aparent dezacord cu restul povestirii. (…) De asemenea, volumul capătă o notă aparte și prin faptul că autorul reușește să scrie în registre și pe voci cît se poate de variate și de diferite: de la rural la urban, de la comic la tragic, de la poetic la un prozaic atins de trivial, de la masculin la feminin (trecînd și prin vocea copilului), de la mistică la superstiție, Cezar Amariei dovedește abilitatea de a se mișca la fel de lejer și de sigur pe sine, ceea ce face ca proza lui să fie ușor de citit, ușor de asimilat, și totodată să se infiltreze în subconștient, sub forma unor întrebări incomode ce vizează atît realități cotidiene, cît și probleme din sfera misticii și a metafizii. Exerciții de liniște este un volum de proză scurtă, dar cu bătaie lungă, ce provoacă ecouri în nuanțe diverse, ceea ce spune despre autorul său, Cezar Amariei, faptul că este un prozator înzestrat atît cu abilități narative, cît și cu harul de a pune pe tapet probleme dintre cele mai diverse și bineînțeles serioase.
