în Dilema Veche, nr. 916

Mă găseşti cînd vrei este un roman „cu de toate”, problematizînd falsele definiţii ale feminităţii şi aparţinînd unei prozatoare cu mîna îndelung exersată, care nu dă greş pe nici un palier. Fără a suferi de vreo preţiozitate, compoziţia este bine studiată, iar fluxul narativ e uneori întrerupt de scurte introspecţii, de regulă autoironice, de fals-sapienţiale priviri în oglindă, marcate grafic prin alineate. Descrierile de atmosferă (am reţinut metafora „troleului” ca un „hîrb mirositor din care a ieşit o căldură bolnăvicioasă cînd s-au deschis uşile”) însoţesc portretele convingător conturate, meditaţiile decomplexate asupra credinţei etc. În esenţă, romanul comprimă în cele 200 de pagini ale sale („hai c-am scris scurt, ca băieţii”, a titrat prozatoarea pe Facebook) o meditaţie asupra insuficienţei unei chimii strict intelectuale într-o relaţie de amor. „A pune totul la comun”, „a-şi povesti întîmplările” unul altuia, iată visul.