în Dilema Veche, nr. 907

Cartea este şi un roman al tatălui, conceput simetric: dacă în debut privirea nostalgică îi aparţine fiicei (Elena), în final percepţia pleacă din ochiul fiului (Tudor), un alter ego discret al autorului. (...) Personajul creat rămîne, însă, memorabil. Şi poate că e momentul să dezlegăm această topică a „trăncănelii” de semantica peiorativă pe care i-a imprimat-o, din raţiuni politice, eseul lui Mircea Iorgulescu, apărut în 1988. Aici, trăncăneala este, pentru candidul Moş Mistrie, marea şi singura soluţie la îndemînă în faţa asalturilor relei-credinţei, ale cinismului şi barbariei fardate, din minunata lume nouă a capitalismului sălbatic.

Related products

Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri