„Hipism”, „cabrări” de „murgă” ale nărăvaşei Lorchen („eu mă copilăresc totdeauna cu tîlc!”-p.209), reverenţe făcute în faţa amintirilor, libertate asumată, confesiuni cînd în paşi de dans (pe urmele mamei balerine), cînd pe acorduri de vioară (în felul tatălui), inimă care mărturiseşte, topos ardelenesc pe care se construieşte o întreagă arhitectură de afecte, gînduri în galop, „crupă” a gîndurilor şi a amintirilor, mişcare în cerc, motiv al vieţii ca o imensă tablă de şah – iată cîteva elemente definitorii pentru Hipodrom. Cu cal sau fără, coregrafiile Norei Iuga sînt o certitudine. A ţine hăţurile cuvintelor (cuvinte docile, ce nu au nevoie de crevasă sau de zăbală), a le încăleca (şi a nu te lăsa încălecat de ele) sînt semne ale virtuozităţii deţinută de unica, fascinanta şi paradoxala Nora Iuga.
