Dora Pavel. Bastian (2020) se alătură seriei romanelor deshumării, tot at tea thrillere abisale: Agata murind, Captivul, Pudra, Do Not Cross. O încadram altă dată inceptivilor care speră să insinueze dimensiuni inedite, chiar șocante în urzeala spectacolului lumii. Concreteţea plată a realului nu-i satisface. Pentru întrebările lor existenţiale caută răspunsuri ieşite din serie, sofisticate. Eroul generic al prozatoarei coboară, prin ipostaze/ ipoteze din ce în ce mai înguste, tot mai aproape de miezul fiinţei, fără a-i demasca tainele, ba adăug ndu-le un mister în plus, o umbră neliniștitor valorantă. Cel din Bastian se caută pe sine în sine însuși, nesigur, halucinat; e un trup înjumătățit, căci și-a pierdut dublul, dar suplinește pierderea juc nd pe cont propriu scindări. Îmi vin în minte trupurile descărnate, incomplete, s nger nde ale lui Egon Schiele (mai ales autoportretele, pe care le prețuiește și prozatoarea), dar și v nzoleala de trupuri din sculpturile lui Vigeland și fiorii gothici din picturile lui Odilon Redon.
