Dospit proustian, la foc mic, călinescian, În așteptare (Polirom) alunecă prin epoci și psihologii ca un meteorit artificial echipat cu focoase nucleare. De la patologii inanimate, la supraviețuiri politice și clădiri-portal, la erotomanii labirintice și travestiuri livrești, Mihai Zamfir alimentează ambiguitatea pînă dă în clocot. Scris cu evidentă pasiune a înscenării istoriei și a dramatizării tipologice, În așteptare acoperă, paradoxal, o întreagă mișcare interioară.
