în Observator cultural, nr. 1047

Valoarea acestui volum de proză compozită – care se află, la rîndul său, undeva între cycle și sequence – este dată de modul foarte ingenios în care Cristian Teodorescu oferă, simultan, două mari istorii: cea a familiei și cea a orașului. O poveste o spune pe cealaltă. Este greu să le separi, pentru că ele sînt, de fapt, două fețe ale aceleași monede. Prozatorul reușește să creeze mai multe niveluri ale sensului, pe lîngă cele individuale, ale povestirilor autonome. Citind aceste mici narațiuni, citim și povestea familiei Theodorescu și, citind-o pe aceasta, citim și istoria Medgidiei. Mai mult decît atît, traseul protagonistului de la patronul de restaurant la o victimă a regimului comunist reflectă și destinul orașului.