Bastian nu se abate de la imaginarul intens psihotic al autoarei. (…) Sarabanda de amintiri „gemelare” are un final surprinzător și greu de anticipat. El răstoarnă complet poziția existențială a naratorului și dă alte nuanțe vocației ancestrale a culpei. Dacă socotim și tablouri precum acela al unui violoncel scufundat într-o piscină plină de fluturi morți sau cel al unui creier de nou-născut conservat în formol, avem mult mai conturată imaginea unui roman neobaroc, original în formă și conținut. Oricum, un analog atît de psycho nu prea e de găsit în literatura noastră actuală. Acesta e noul roman al Dorei Pavel: ca de obicei, aproape un caz.
