E un eseu mai degrabă interogativ, empatic și umanitar – din perspectiva unei scriitoare femei, cosmopolite, dar și exilate în același timp, nevoite să părăsească o Turcie autoritară și patriarhală –, un text care pune întrebările esențiale ale perioadei pe care o traversăm. Răspunsurile, firește, nu le avem încă, fiindcă „pragul” (e și termenul autoarei) pe care-l traversăm nu s-a consumat; dar e important să ne stabilim direcția de mers.
