în Suplimentul de cultură, nr. 706

Veronica D. Niculescu a surprins în această biografie romanțată ipostazele și vîrstele lui Ștefan Luchian, în tot ce au avut ele mai relevant: copilul fascinat de fru­musețea mereu altfel a florilor de gheață de pe geamuri, fiul unei mame și al unui tată pentru care meseria de pictor (zugrav o numeau ei disprețuitor) nu oferea perspectiva unui viitor liniștit, fratele însingurat, studentul dezamăgit și dezgustat de nivelul formării care i se oferea și de caracterul oamenilor de cultură care făceau legea artelor prin demagogie și aranjamente, un Luchian care îl admiră nedezmințit pe Grigorescu, un Luchian îndrăgostit căruia iubirea îi aduce doar o scurtă bucurie, un Luchian cu trupul destrămat de boală care va ajunge să picteze cu pensula legată de mînă, un Luchian sărac ce locuiește cu rudele care au grijă de el, dar mai ales un Luchian care a urmărit nedezmințit adevărul și frumusețea, un om al luminii, iubitor de oameni și de viață, care nu-și plîngea niciodată de milă, nu cunoștea vanitatea, ochii și zîmbetul său înviorîndu-i pe cei din jur. (…) Grație talentului și empatiei cu care Veronica D. Niculescu a însuflețit biografia romanțată a lui Ștefan Luchian, asumîndu-și văzul lumii sale, avem și bucuria unui final surprinzător, cu alte taine frumoase, pe care vă invit să le descoperiți.