în Dilema veche, nr. 853

Ne-ndepărtăm din ce în ce de viață este ciclul cel mai puternic, dînd, într-un fel, legitimitate canonică acestei ample producții publicate postum. Poetul se rătăcește sfios într-o „rea pădure”, mărturisește sentimentul rupturii față de propria copilărie, „ce am mai blînd în mine și mai viu”, pierderea raiului și apropierea rîmelor și musculițelor. Și tot aici au loc cîteva autorelecturi remarcabile, în răspăr, precum acest scurt epitaf care răstoarnă algoritmul poetic din clasica Astenie:„M-am săturat să scriu minciuni frumoase. / Azi sînt urît, boțit ca o mătase / În noaptea nunții lungi și sîngeroase...”.

Related products

Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri