pe hotnews.ro

Mihail Sebastian a murit, strivit de unul dintre primele camioane sovietice care au intrat în Bucureşti, înainte ca Mircea Eliade să îi explice măcar de ce l-a evitat, în vizita pe care o făcuse la Bucureşti, în vara anului 1942, cu un mesaj pe care îl aducea de la Salazar mareşalului Antonescu. Sebastian e atît de devastat de faptul că prietenul lui nu îi dă niciun semn, încît consemnează, în Jurnalul devenit celebru după 1989, despărţirea fără întoarcere: „Cu adevărat, nu am nimic, absolut nimic nici să-i spun, nici să-l întreb”.

Mircea Eliade va explica, în varianta lui, acest episod, dar o va face cîteva decenii mai tîrziu. Într-o scrisoare către Gershom Scholem, citată de Andrei Oişteanu în cartea Religie, politică şi mit, Mircea Eliade s-a justificat, spunînd că era urmărit de agenţi ai Siguranţei Statului şi că nu a vrut să îi pună pe aceştia pe urmele lui Sebastian, provocîndu-i astfel un necaz în plus. Nu este singura scuză pe care o formulează Eliade: în jurnal, el îşi notează o altă explicaţie, una umană, care lui Andrei Oişteanu i se pare mult mai plauzibilă: „Mi-era, atunci, ruşine de mine – consilier cultural la Lisabona – şi de umilinţele pe care le îndura el, pentru că se născuse şi voise să rămînă Iosif Hechter”.