Romania libera

Lucian Dan Teodorovici scrie simplu, fara ifose, dovedind chiar de la primele pagini talentul unui autor minimalist de buna calitate. Are oroare de cuvintele mari si probabil si de constructiile ramificate, prea elaborate, dar aceasta nu din cauza unui prea plin de sine demolator la adresa celorlalti, ci fiindca in opinia sa lucrurile, ca sa fie cu adevarat convingatoare si sa nu impovareze, trebuie doar schitate cu virful floretei, si nu cioplite dintr-un material dur. Forta unei scene pleaca mai degraba din naturaletea relatarii decit dintr-o minutioasa si fastuoasa punere in scena. Omul adevarat in aceasta lume tentanta, dar alienanta ajunge pina la urma sa semene cu un extraterestru. Asa este si eroul nostru, un alter ego al autorului, care bea, face amor, sufera, dar in toate se implica destul de putin fiindca, abulic, este de fapt strain chiar de propria sa esenta. Avem de-a face cu un roman al unui protest discret si al unei revolte delicate fata de lumea vulgara si grabita in care nu-ti mai gasesti locul si agonizezi cu zimbetul pe buze.