Hipodrom e curentul poetic între tinerețe și senectute, căruia mulți dintre noi i-am spune destin. Nu și Nora Iuga. Oriîncotro am privi, textul ei se coagulează, prinde crustă în jurul memoriei unui trup care nu știe mai mult, dar știe totul. Cam ce face Angela Marinescu în poezie filtrează Nora Iuga autobiografic, minus radicalitatea. Pretutindeni, de fapt, citim biografeme despre arheologia personală din jurul compatibilităților pierdute și a celor regăsite. Căci proustianismul Norei Iuga are întotdeauna ceva străveziu. Trăgînd linie, imaginarul ei poetic din proză nu este altceva decît incandescență premonitorie, revelație consacrată, contagiune livrescă. Ele interferează și se întrepătrund, se contestă și se armonizează.
