Pe la începutul anilor 2000, aveam o rubrică, în Suplimentul de cultură de la Iași, care se numea „Portrete tombale“. Povesteam, cu o tehnică pe care o împrumutasem din pictura „oranților“ din catacombe, despre arta febrilă și liminală a portretului tombal, despre observația acidă și nonconformismul unei arte puse sub semnul întrebării încă de la naștere. Unora le-a plăcut. Ideea îmi venise văzînd la Poznań o colecție nemaipomenită de portrete tombale. Mici medalioane, surprinzătoare ca reprezentare, cu amănunte bizare (o aluniță pe gît, o pleoapă căzută, un surîs concupiscent), picturile respective nu frizau deloc capodopera, autorii lor aparținînd mai degrabă tagmei lucrative a meșteșugarilor decît celei a artiștilor. Mi-a plăcut mult ideea, iar schițele de personaj din Complezență – Sladja, Madame Haas, Caron (domnul grizonant, angajat al Societății de Transport Fribourghez), François, Pasquale, Isabelle – acolo își au începutul. Erau povești despre oameni și cărți: oameni pe care, dacă i-aș fi întîlnit pe stradă, aș fi riscat să nu-i mai recunosc și cărți pe care am uitat că le-am citit vreodată. Pe de altă parte, Înălțarea la ortopedie este anterioară cronologic doar într-un sens, pentru că, de fapt, ea merge mai departe decît Musafir pe viață: în partea ortopedică Maia se mărită, divorțează și apoi începe să adune o bibliotecă fabuloasă, cea a doctorului Negru, cum alta nu a mai existat în Ardeal. Iar biblioteca asta e reală, ea există încă, așteaptă s-o adune cineva. În partea cealaltă, Maia reușește să plece din Ardeal, întîi la București, apoi la Fribourg, în Elveția. Cînd pleacă, iată întrebarea, care e momentul în care a scăpat sau ar fi putut scăpa?

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.