Ce am remarcat de la primele pagini au fost frazele lungi, încărcate de metafore și comparații care imprimă narațiunii o tușă poetică și cultă. Sînt destul de năzuroasă în privința figurilor de stil elaborate, iar cele care se străduiesc să fie cît mai originale au în cazul meu efectul contrar, căci mi se par artificiale. Din fericire, Iulian Bocai nu saturează cartea cu metafore, ci lasă intervale de respiro, unde scriitura curge simplu și natural – iar omul chiar are mînă bună, se simte în fragmentele atent construite, care au fluiditate, sonoritate, ritm. În plus, ne confruntă uneori cu o imagine incomodă a realității, pe care unii dintre noi ar prefera să n-o cunoască niciodată.
