Cu un titlu inspirat, nostradamic pentru noua eră, I.A. dictîndu-ne s.f. fricile sanitar-existențialiste, administrațiile de orice nivel prefăcîndu-se în continuare atotștiutoare, bîjbîind după verdicte medical-epidemiologice, semănînd panică și teamă, Dan Ciupureanu publică o continuare la Omar și diavolii, cu accente quasi-bogomilice aici (deseori, Dumnezeu și Diavolul, cu suita sa de demoni, apărînd împreună, ba chiar la un moment dat stau împreună la masă cu naratorul și mama sa, o masă unde se toarnă binișor în pahare), nuanțîndu-se în ceea ce privește demonii, Oroarea fiind inspirată de „Boală și demonii ei”. (…) Dezinvolt, dincolo de seriozitate sau neseriozitate, Dan Ciupureanu aduce un aer proaspăt în literatura noastră, în care unele miasme ale canalelor (pardon, misterelor) Parisului vor putea fi recunoscute de către… recunoscători.
