La fel ca prozele lui Borges, cele ale lui Cehov afișează o simplitate aparentă, care pune în evidență prin instantanee cotidiene adevăruri stringente. Romanul Veronicăi D. Niculescu utilizează același procedeu, propunînd cititorului o simplitate stilistică aproape infantilă, care ascunde sentimente și transformări complexe. Povestea dobîndește adesea aspectul unui Bildungsroman existențial și sentimental, în măsura în care firul narativ urmărește metamorfoza Silviei, întoarcerea ei la viață și la bucurie. Perspectiva feminină asupra experimentului social reprezentat de decretul 770 și raționalizarea alimentarelor începînd cu 1981 oferă de asemenea cititorilor un posibil instrument sociologic, care dezvăluie mica istorie – cea a indivizilor copleșiți de istoria cu majusculă.
