Cea mai intensă senzație trăită de autor scriind cartea a fost aceea că povestește ceva inventat, că relatează un vis, o legendă. Și totuși s-a străduit să nu facă altceva decît să prezinte adevărul, să nu ficționalizeze și să respecte documentele: „nimic nu e mai bun decît adevărul care pare ireal! Dintotdeauna marile fapte eroice ale omenirii au – fiindcă se înalță atît de mult peste mediocritatea pămîntească – ceva inimaginabil; dar mereu, prin incredibilul pe care îl realizează, omenirea își recapătă încrederea în sine“. Această senzație de ireal, de concretizare epică a inexplicabilului nu l-a părăsit pe parcursul scrierii. Ea a trecut în felul cum s-a născut intriga poveștii lui Magellan și-n felul cum au fost privite faptele care au dus la realizarea dramaticei întreprinderi maritime de la începutul secolului XVI, imediat după precedentele la fel de celebre ale lui Columb.
