în revista Orizont, nr. 6

În sfîrşit, antologia Reportajele mele e oferită acum de Editura Polirom, într-o ediţie îngrijită de Lisette Daniel-Brunea şi care include fotografii ale lui Brunea-Fox alături de poetul Benjamin Fundoianu, de I.G. Duca şi de mareşalul Averescu, dar mai ales printre locuitorii insulei Ada Kaleh, lîngă leproşii dintr-un lazaret, alături de zilieri, mici meseriaşi ori bandiţi. (…) Cu o inteligenţă sclipitoare şi un gust artistic exersat (observate de Arghezi în „Bilete de papagal”, 1928), Brunea Fox a fost un jurnalist de stînga care, în anii ’20-’30, a ştiut să nu graviteze, vizibil, în jurul propagandei. Altfel, reportajele de-atunci ar fi ratat intrarea în galeria textelor de longue haleine – după cum le numea Geo Bogza pe acelea care rămîn agăţate de scena publică. Iar dacă ar trebui să sintetizez în două cuvinte Reportajele mele, aş spune doar atît: condiţia căutării. E ilustrată de F. Brunea-Fox în fiecare însemnare (pătrunsă de vervă organică) despre un interbelic care, din destule unghiuri, seamănă cu lumea contemporană mai mult decît s-ar crede.