în Convorbiri literare, nr. 293

Nu e doar un roman istoric, nu e doar o poveste despre un episod medieval, ci e o poveste despre scriitură, despre arsenalul scriitoricesc, despre perceperea istoriei mari şi a istoriilor „mici”, despre eroi în diferite ipostaze, cu sugestia că adevăraţii eroi sînt marginalii, cu insistenţă doar pentru construirea unui portret nu atît pentru personajul istoric Iancu, ci pentru omul măcinat de gînduri, dileme, îndoieli, la a cărui imagine definitivă cititorul este invitat, subliminal, să colaboreze. Prin acest roman autoarea, Simona Antonescu, îşi consolidează un loc binemeritat, într-un gen ce pare să reînvie, în cel mai benefic sens pentru evoluţia romanului rom nesc.