Elogiul mersului mi se pare cît se poate de acătării. Sîntem oameni, zice irlandezul, fiindcă mergem biped și am avea, din cauza asta, un orizont mai larg decît dacă am merge în patru labe. Cangurii, care au adoptat și ei bipeditatea, ne întrec însă la performanțele deplasării: și la viteză, și la rezistență. Doar că această adaptare nu i-a făcut mult mai inteligenți decît alte marsupiale. Tehnic, după cum au constatat oamenii de știință, dacă oamenii ar merge și azi în patru labe, ar avea performanțe superioare mersului biped. Deci, paradoxal, mersul omului pe două picioare n-a făcut altceva decît să-i creeze probleme suplimentare de adaptare. Doar că, mergînd pe labele din spate, am descoperit că putem face, în același timp, diverse alte chestii cu labele din față, ceea ce însă au descoperit și cangurii, care se bat cu labele eliberate de operațiunile mersului. (…) Așa că Elogiul mersului merită citit și ca un mesaj al speranței că ne vom putea folosi din nou mersul și din pura plăcere a plimbării, fără să ne întrebe Poliția, ca pe infractori, ce căutăm pe stradă.
