în Rom nia literară, nr. 16-17

Ultima cruciadă urmează, ca și Manuc, modelul sadovenian al prozei istorice cu eroi legendari. Originalitatea romanului constă în subiectul ales și în transformarea explicită a Poveștii într-un personaj. Acțiunea se petrece în secolul al XV-lea, în vremea ultimei încercări de cruciadă, cînd Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei, apără, în anul 1456, Cetatea Belgradului de asaltul glorioasei armate otomane, conduse de sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Povestea convoiului care se întoarce acasă, cu Iancu pe catafalc, răpus de ciumă, devine, paradoxal, și una a învinșilor. Sleiți de luptă, de oboseală și de foame, oamenii Măriei Sale trebuie să păzească acum trupul îmbălsămat al domnitorului. Istoria victoriei Creștinătății în fața expansiunii otomane, avîndu-l ca erou pe Iancu de Hunedoara, personaj real de prim-plan, reprezintă The Big Picture. Romanul se constituie însă dintr-un evantai de povești ale unor personaje născocite, pitorești, care gravitează în jurul voievodului: proscrișii convoiului. (…)

Fără experimente stilistice arhaizante și fără farafastîcuri narative postmoderniste, Simona Antonescu este o povestașă Old School fermecătoare. Povestea din Ultima cruciadă curge lin, reînviind, în culori realiste, dar cu tușe magico-poetice, o lume de demult, din negura veacurilor, citîndu-l pe Eminescu, o „Lume ce gîndea în basme şi vorbea în poezii“.