- Lavinia GRIJAC
- Dosar de presă
- 0 likes
- 146 views
(…) Ce a făcut, așadar, universitatea ca instituție să reziste în timp? Fenomenul universitar ne întîmpină cu numeroasele sale contradicții interne și frecventa lipsă de unitate. Multe izvoare încă așteaptă, poate, să ne vorbească despre o „condiție“ specifică a universității, o idee unificatoare, împărtășită de cei din interiorul universității și pe care nu o cunoaștem suficient. Ne îndoim că timp de secole toți universitarii, cum a propus Abelard, s-au perceput pe sine în lumina unui ideal moral care strînge laolaltă iubitorii de cunoaștere, dar ne putem baza pe finalitatea urmărită de toate universitățile: a forma și a da societății oameni cu pregătire intelectuală, care știu să gîndească, să pună și să rezolve probleme, să învețe, să predice și să muncească. În virtutea acestui aspect, nu ne vor părea străine cuvintele lui Simon de Beaulieu, care și-a continuat apoi discursul spunînd: „nu cred, în fapt, că există azi un prelat printre noi care să nu fi ieșit din această universitate“.