Andrei Oișteanu a ajuns la cea de a patra ediție a uneia dintre cele mai interesante cărți ale sale: Narcotice în cultura rom nă. Istorie, religie și literatură (Editura Polirom). Noul volum are peste 700 de pagini. Prima ediție (2010) avea „doar” 500. Este o versiune „revăzută, adăugită și ilustrată”. Autorul se referă în capitolul final la scriitorii contemporani mai pe larg decît o făcuse la prima ediție. Nu ilustrațiile în plus adaugă multe pagini cărții, deși ele sporesc de la 71 la 93, nici notele copioase, chiar dacă și ele cresc, la partea a doua a sumarului, de la 479 la 726, deci cu peste 50 la sută. În mod folositor, extinderea cea mai însemnată se face pe seama conținutului. Atractivitatea noii ediții este pe măsura celor anterioare, adică foarte mare. Contribuie la asta și stilul autorului, foarte relaxat, dar în mod sigur și mulțimea și calitatea informațiilor, ineditul acestora.

Related products

Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri