- Marius MIHEȚ
- Dosar de presă
- 0 likes
- 108 views
De la prima la ultima frază din ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat sîntem captivi în ritmul unei naratoare sigură pe mijloace și dublată de nesiguranța senzorială. În aproape 400 de pagini derulate salubru, Alina Nelega scrie o adevărată epopee despre un sentiment interzis. (...)
În ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat sînt încîntătoare mișcările fotografiilor de familie. Scene teatrale, tensiuni mici și mari, suspans multiplu, în toate scriitoarea excelează armonizînd cu subtilitate. Chiar și atunci cînd voluptatea nu poate fi manifestată, autoarea o traduce eficient prin spasme și dereglări ale corpului neîmblînzit. Prin alternative, ca lupta dintre amînare și frică, dintre așteptare și impulsivitate. (…) Ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat este povestea incomunicării dintre două rebele sub totalitarism. Un roman despre fuga de inocență și voluptate, în care pasiunile traversează cercurile sociale în căutarea unui infern al plăcerii, ca unică sursă de libertate.