(…) Sîntem dezrădăcinate este simultan o carte eliberatoare, emancipatoare şi restauratoare, pentru că prezintă un text al autoreprezentării celor adesea tratate doar ca obiecte de studiu, doar ca victime. Este un text al autoreprezentării celor tăcute, a celor despre care se vorbeşte excesiv, şi încă marcat condescendent, a celor private de autonomie şi credibilitate, inclusiv discursivă.
Confesiunile din Sîntem dezrădăcinate reprezintă mărturii directe, emoţionante ale experienţelor, gandurilor şi aşteptărilor minoritarului din perspectivă de gen, culturală şi politică, mărturii ale unor copile, ale unor persoane minore, aparţinand unor culturi ierarhic alocate Sudului Global, faţă de care tindem să ne raportăm schizoid, apeland la o retorică a salvării, dar simultan şi dispreţuitor, temător. În acelaşi timp cartea este şi feministă deoarece redă vocea celor asupra cărora se proiectează intensiv, a celor cărora le spunem noi mereu ce gandesc şi ce ar trebui să gandească. Ele, tăcutele, prind acum un chip, devin povestitoare şi îşi asumă un discurs. Neîntamplător, istorisirile vibrează de realism şi autenticitate.
Nu în ultimul rand, important din perspectiv de gen, Sîntem dezrădăcinate este o carte a solidarităţii şi a puterii feminine, o carte a speranţei, a încrederii în posibilitatea existenţei schimbării.
