Mihăieș arată – păstrînd o militantă distanță față de feminism – că Joyce a participat, prin Molly Bloom, la un proces de reevaluare indirectă a perspectivelor contemporane asupra feminității și sexualității: „Pentru el, soluția se află în feminitățile multiple, în incluziunile neîncetate, și nu în sterile confruntări între genuri și persoane“. Numeroasele posibile chipuri sînt excepțional anunțate de titlurile capitolelor: Molly este evantai, apoi imperială, impudică, carusel, naturalis, triplex, din Troia, de piatră, postmeridian, nocturnă, sola, asamblaj, mille-feuilles și, în cele din urmă, Molly grande-bouffe (ca o formă de actualizare a filmului din 1973 al lui Marco Ferreri, La Grande bouffe – adică Marea crăpelniță –, încercînd să reunească într-un festin critic perspective critice diferite). (…)
Cititorul va găsi în O noapte cu Molly Bloom în primul rînd transcrierea, afirmă Mihăieș – dar și comentariul atent, elegant și contextual, adaug eu –, aplicat celor „mai îndrăznețe, nesăbuite, prostești, extravagante, smintite, iraționale, delirante, caraghioase, burlești, pompoase, imprudente, obscene, lirice, încîntătoare, nostalgice, fastuoase, sublime gînduri din mintea unei femei surprinse vreodată de literatură“.
