în Observator cultural, nr. 991

Ultimele povestiri alcătuiesc, după părerea mea, un roman bine structurat prin cele trei ample secvențe care comunică subtil între ele, prin personajele care trec, abia întrezărite, de la una la alta, prin cîrligele narative și, mai ales, prin strania lor atmosferă comună. Fiecare episod aduce un plus de lumină întregului, iar finalul conturează laitmotivul deja presimțit. Aparent, povestirile se centrează pe singurătatea a trei femei – bunica, fiica și nepoata. În fapt, într-un cadru natural de o frumusețe ușor amenințătoare – a iernii și a verii, a nordului și sudului –, de o concretețe halucinantă, se insinuează, treptat, spaima vătuită, sunetul, mirosul morții.

Traducerea Cristinei Godun a învins nenumăratele dificultăți ale unei cărți dense, pline de o poezie implicită, descoperindu-ne o autoare de o originalitate stilistică și de o profunzime neobișnuită.