în Suplimentul de cultură, nr. 668

Destinul prezentei cărți a început în 1988 și iată că mai continuă și astăzi, după treizeci de ani. Criticii și istoricii literari ar fi putut să-mi reproșeze faptul că denigrez mari personalități ale culturii. Cu alte cuvinte că fisurez pilonii care formează structura de rezistență a „templului culturii rom ne”. Dar un pilon care nu rezistă la zgîlțîieli nu e un stîlp adevărat, ci butaforie. Spre bucuria mea, nu s-a întîmplat acest lucru. La urma urmei, nu vorbim de un „templu“ locuit de zei, ci de oameni. Pe de altă parte, mi-a fost frică de un succes facil al cărții. Mă gîndeam că de la tabuizare, tema narcoticelor ar putea cădea în tabloidizare. Mi-a fost teamă că va fi citită de liceeni pe sub bancă și că va avea un succes de fundul curții școlii. Nu s-a întîmplat nici asta. Am conchis că societatea rom nească s-a maturizat, că au fost depășite bolile copilăriei liberalismului. Ba chiar, în unele privințe, au dispărut și coșurile de pe chipul pubertății.