Emanuela Costantini a mai scris despre Rom nia și despre cîțiva rom ni celebri, Cioran, Eliade, Ionescu, înainte de a se apuca de acest volum. Și-a încercat puterile și cu zona Balcanilor, ceea ce, cum ar fi zis Z. Ornea, e o experiență mult folositoare pentru acest op. Comparațiile frecvente pe care autoarea le face cu Italia sînt cît se poate de interesante. (Mai ales că Italia, ca stat, e la fel de tînără ca Rom nia.) La fel mi se par și observațiile sale despre influența franceză asupra culturii autohtone. Aici, E.C. remarcă multele importuri în materie de administrație publică, începînd de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, dar și faptul că în arhitectură, bunăoară, mari imobile publice ale Capitalei au fost proiectate de arhitecți francezi din secolul al XIX-lea. Chiar dacă regele Carol I ar fi putut recurge la serviciile nemților, el n-a făcut-o, înțelegînd că opinia publică era de partea reprezentanților surorii noastre mai mari, de gintă latină.
