Avalon înregistrează și călătoria mentalitară din iluzie în iluzie, punînd în lumină epoca tranziției, cu promisiunile și cu dezamăgirile ei. Ceea ce Bogdan Suceavă surprinde cu o claritate superioară multor analize istorice este polarizarea socială specifică oricărui moment de ruptură politică radicală: populația care ajunge să se definească doar în raport cu baricada partizană, excluderile și etichetările arbitrare, care folosesc ideologia anticomunistă ca instrument propagandistic, de demonizare aleatorie (tatăl protagonistului e acuzat în presă de compromisuri morale față de regimul ceaușist, fără a exista vreo bază reală, iar fiul suferă consecințele, chiar și în exilul său american); în final, devine evidentă neatenția voluntară la traiectoriile reale ale indivizilor, cîtă vreme discursul politic se nutrește din cazuri, nu din existența persoanelor concrete.
