Dramaturgul însuși, se pare, conștient de valoarea operei sale, s-a autocenzurat, mai ales în ultima parte a vieții, dovadă că aceste texte sînt, de la un moment dat încolo, mai puțin documente personale, mai mult însemnări de călătorie, studii sociale sau reflecții pe diferite subiecte. Autentice sînt, fără îndoială, aceste pagini pline de umor, amărăciune, observație socială și ironie, dar nu sînt, pînă la capăt, și sincere, pînă la intimitate, căci puține erau, de fapt, persoanele față de care își îngăduia să fie cu adevărat sincer – de exemplu, face excepție un publicist, A.S. Suvorin, căruia, se pare, dramaturgul i se confesa fără să-și ia măsuri de precauție. Multe dintre scrisorile cehoviene surprind preferințele scriitorului în materie de literatură, mai cu seamă viziunea sa despre relația dintre formă și fond.
