pe bookblog.ro

Și cartea asta m-a enervat la un moment dat, în a doua zi de lectură, cînd începuseră nesfîrşitele lecții despre pictorii impresioniști francezi de la începutul secolului douăzeci (eu neavînd nici în clin, nici în mînecă cu pictura – deși am fost la Luvru și-am văzut Mona Lisa, acum vreo unsprezece ani). Pentru mine, cartea de față este revelația acestui an și chiar a ultimilor ani. Oameni buni, este minunată. Te ia cu fiori sfîrșitul, nu altceva. Iar drumul pînă acolo... presărat cu tablouri, anchete, intrigi de sat izolat de lume, meschinării și personaje cu caractere mici, mici de tot, geloase, adulterine, hulpave, răutăcioase, de la mic și pîn’ la mare, trecînd prin toate categoriile de vîrstă. Nimic nu este ce pare a fi în acest roman ca un puzzle întins pe mai multe... generații, cu straturi peste straturi de amintiri, de introspecții și de enigme peste enigme, care te iau prin învăluire, te duc într-o direcție, îți dezvăluie o frîntură de informație, pe care s-o așezi la temelia rezolvării marii enigme, dar pe care tu, biet cititor naiv, n-ai s-o descoperi nici dacă ai beneficia de mintea sclipitoare și de cunoștințele lui Sherlock Holmes.