pe lapunkt.ro

Pe bună dreptate, înainte de a cerceta toate nivelurile narative ale romanului Efectul fluturelui, cititorul e tentat să se întrebe de ce anume nu trebuie judecat trecutul prin ochii prezentului, de ce doamna Pantazopol e atît de fermă în recomandarea unei analize prudente. Există amintiri construite pe false reprezentări, ce nu trebuie să se depoziteze în suflet, căci vor lăsa în urma lor o dîră de neînțelegere, greu, dacă nu cumva aproape imposibil, de șters. Cînd nu se înțeleg la timp circumstanțele unui eveniment ori resorturile unor reacții, e prea greu să se îndrepte, mai tîrziu, ceea ce s-a sedimentat deja în suflet sub auspiciile convingerii depline ori ale adevărului considerat a fi fost străbătut pînă la capăt. Oamenii văd doar la semnal, fiecare survolează o felie de trecut, în felul și din perspectiva lui, o decodifică potrivit bagajului de reprezentări adunate de-a lungul vieții, experiențelor și lecturilor sale. Nicolas, fiul lui D.J. și apropiat al Larisei, constată că „faptele au fost ajunse din urmă de semnificația lor.” (p. 197) Cele două surori Pantazopol sunt personajele ale căror gesturi rămîn de nepriceput la timpul lor, iar prezentul divulgă, dintr-odată, un trecut necunoscut, modificat sub apăsarea înțelesurilor ce-l ajung din urmă.