Şi acum ni se explică titlul: La o albină ”impresionanți sînt ochii compuși, mozaicați, niște hexagoane tangente, ca un fagure. Un ochi format din mii de alți ochi, numiții omatidii, ca niște lentile, fiecare aplecată asupra unui detaliu. Și, din toate adîncimile perspectivei, ochiul cel mare reconstituie întreaga imagine, culegînd bucățile de informații de la părticelele ochioase. Poate că nu e cea mai bună rezoluție, în orice caz mai mică decît a ochiului uman, dar are un oareșce cîștig – că surprinde mai agil mișcarea, schimbările, indiferent de rapiditatea lor. Cred că asta tinde să devină internetul, acest imens spațiu virtual, care-i abia la începuturi. Un ochi imens, compus din miliarde de ochi interconectați, o acumulare rapidă într-o panoramă.” Dintr-odată, cum precizează editorii, ”aparent autonome, poveştile capătă neaşteptat coerenţa intimă a traumelor unui hacker hăituit de propriile fantasme. Ca să-l înţelegi, trebuie să înveţi să priveşti prin ochiul unei libelule” (sau albine). Citiți cu răbdare această carte, veți fi încîntați.
