Cum adică istorie a viitorului? A ceva care n-a avut încă loc? De fapt e cît se poate de corect: istoria este totdeauna a viitorului, nu a prezentului, prezentul fiind doar punctul din care o observăm. Iată cum modul paradoxal în care Harari atacă problemele, mod cu care deja ne-a obișnuit din Sapiens, e de natură să ne pună mintea la treabă. Și nouă, dar și lui. Sigur că am putea să ne imaginăm că autorul s-a transportat cumva în viitor, de unde privește înapoi și ne povestește istoria viitorului nostru prin care el deja a trecut. Am putea, dar am greși, pentru că nu asta face. El ia pur și simplu trecutul, construit (deconstruit?) cu migală în primul volum, și îl împinge sistematic către viitor. Ce ne așteaptă, așadar? Singura posibilitate de a evita o astfel de soartă ar fi să aflăm, înaintea mașinilor, dacă există totuși ceva care ne deosebește de ele și pe care acestea nu îl pot reproduce. Cum ar fi sufletul. Sufletul și conștiința. Deocamdată însă nu știm.
Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor. Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus. Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.
