Aurora Liiceanu susține, din cînd în cînd că nu-i înțelege pe prozatori, cu ficțiunile lor. Totuși ea însăși în cărțile ei nonficționale, face uz de ficțiune sau, să zicem, de ipoteze despre personajele sale, cam la fel cum Șeherezada își construiește poveștile în O mie și una de nopți. Căci ea îi spune,prevenitor, regelui care vrea să-i ia și ei gîtul, ca și celorlalte fecioare care au trecut prin patul lui, că numai Allah le știe pe toate. Adică dacă regele ar fi acuzat-o că fabulează, ea ar avut astfel o cale de scăpare. În splendida ei nonficționalitate, Aurora Liiceanu nu se folosește de Dumnezeu, ca instață a adevărului, dar la fel ca Șeherezada, mizează pe talentul ei de povestitoare, cu un farmec de mare scriitoare.
