În Dilema Veche

Andrei Oișteanu, un intelectual pe care îl admir enorm şi a cărui fundamentală carte Imaginea evreului în cultura rom nă s-a reeditat la Editura Polirom, a făcut o sinteză foarte bună pornind de la faptul că evreii rom ni au fost ultimii din Europa care au primit cetăţenie. Constituţia din 1866 le-a refuzat asta şi abia ca urmare a Războiului de Independenţă (1877-1878), cînd Rom nia a fost constrînsă de Europa să acorde drepturi civile tuturor locuitorilor țării, adică independent de apartenența etnică sau religioasă, abia în acel moment s-au produs primele încetăţeniri. (Încă o dovadă că elementul civilizator al Rom niei a fost şi este Europa!) Dar şi atunci doar la modul individual, căci doar 1% dintre evrei au primit acordul de a fi consideraţi rom ni. Deşi primele atestări ale prezenţei evreilor pe pămînt rom nesc datează încă din anul 1390, o jumătate de mileniu mai tîrziu evreii rom ni erau în continuare cetăţeni neprotejaţi de statul unde locuiau, munceau şi trăiau. [...] Poate că mulţi dintre noi ignorăm adesea enorma moştenire culturală datorată evreilor; şi nu e vorba doar de patrimoniul material, dar, mai ales, de uriaşul număr de artişti şi de savanţi. Cum ar fi arătat literatura rom nă fără Mihail Sebastian sau Nicolae Steinhardt, arta rom nească fără Margareta Sterian, Iosif Iser sau Victor Brauner, matematica fără Solomon Marcus, muzica fără Radu Lupu şi Clara Haskil sau Bucureştiul fără arhitectul Marcel Iancu? Răspunsul, singurul răspuns este că n-ar fi existat o cultură rom nă adevărată fără „străinii” ei indiferent de origini.