în Observatorul cultural, nr. 924

Ce să mai adăugăm, totul e de citit. Și de remarcat că, în cele mai grele momente ale istoriei ruseşti, în cele mai dramatice secvenţe din timpul ţarilor sau al dictaturii comuniste, cultura rusă n-a reuşit să fie îngenuncheată. Au ajutat-o panslavismul, ortodoxismul conservator, ideile democratic-revoluţionare sau modernist-avangardiste, revolta în faţa mediocrităţii artei oficiale? Nu ştiu. Nu am o explicaţie. Că Dostoievski, Tolstoi, Cehov şi Ceaikovski aparţin unui secol care îi poate îngloba şi pe Diaghilev, Prokofiev, şi pe Rahmaninov, dar şi pe Nabokov, Bulgakov şi Berberova, cei care au plecat din Rusia bolşevică, dîndu-şi mîna cu cei care au rămas să suporte rigorile crimelor staliniste într-un arc de triumf al artei eterne. Bună găselniţa cu Dansul Nataşei (pp. 23-24, un mic eseu despre specificul rus al artei ţărăneşti şi al celei culte, îmbinate armonios şi reciproc influenţate, despre tradiţia şi modernitatea occidentalizării care a venit peste ea). Multe de pritocit, după ce terminăm de citit o carte cu multe tîlcuri în subteranele ei.