În sfîrşit, se poate glosa larg şi provocator pornind de la sugestiile pe care Supa de la miezul nopţii le oferă. Dar acestea sînt, la urma urmelor, simple tehnicalităţi, care amplifică sau estompează electrizanta mărturie pe care stă romanul. Aceasta, indiferent cîte voci vin s-o confirme şi s-o continue, e una singură şi aparţine Todorei: o femeie deja matură, aflată sub spectrul morţii (şi aici Marta Petreu are buna intuiţie de a nu reproduce o fişă clinică) după ani şi ani în care s-a aflat sub spectrul torturii. Abia ieşise din adolescenţă cînd i s a înscenat o farsă cinică menită s-o rupă de tînărul cu care flirta şi s-o arunce, violent, în braţele unui fante trecut, măcinat de complexe şi de obsesii. Prin acest Marcu, literatura rom nă face un pas în plus pe calea ororii: pe lîngă el, geloşii masochişti ai lui Camil Petrescu sau Anton Holban sînt chiar acceptabili. Căsătoria devine un instrument de tortură, inclusiv intelectuală, căci Todora e obligată să-şi întrerupă studiile şi să elimine din vestimentaţie şi comportament orice accesoriu care ar putea-o face atrăgătoare. Pînă şi formulele de alint funcţionează „în amonte“ faţă de feminitatea proaspetei soţii, care e împinsă îndărăt, spre o vîrstă asexuată. Sînt pagini pur şi simplu îngrozitoare, în realismul lor. După traumă, normalitatea e definitiv pierdută. Revenirea la pictură e doar un debuşeu care deschide o posibilitate de exprimare, nu de exorcizare. Adulterul nu-i procură alte satisfacţii decît pe aceea a revanşei faţă de Marcu. În schimb, conduce la certuri ireversibile în familie. Din anii ’70 pînă la începuturile tranziţiei, numai nedumeriri şi devoalări. Revelaţii ale meschinăriei. Urmează boala, cu suma ei de ezitări, de negocieri şi de tratamente miraculoase, de speranţe întreţinute artificial şi de prelungiri. Cu, în fine, preparativele unei sinucideri. Acesta e punctul în care Marta Petreu o fixează pe Todora, lăsînd-o să fie crudă cu ea şi cu ceilalţi şi să aibă dreptate în locul tuturor. 

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.