pe antoneseiliviu.wordpress.com

Pot spune, pentru că tot veți afla aproape de la început, că este vorba despre posibila scufundare a orașului Chișinău într-o groapă apărută misterios lîngă casa unui funcționar corupt de la Primărie. Relatatea începe din perspectiva acestuia, dar nu se oprește aici, pe rînd, apar alte perspective, a primarului la fel corupt, a politicianul cu mutră de maimuță, a unor pensionari victime potențiale – sau reale! –, ale activiștilor civici și politici sui generis, a jurnalistei fără mamă, fără tată, a unui filosof, ba chiar și a „prozatorului minimalist Iulian Iordăchescu”, în care nu e greu să citim autoportrerul ironic al autorului. De altfel, romanul poate să fie unul cu cheie, dar asta nu are chiar nici o importanță. Rezistă la lectură și fără să ai chei, ba chiar va rezista multă vreme de acum înainte. Romanele de pînă acum ale lui Iulian Ciocan erau realiste. Și acesta este cît se poate de realist în detalii, personaje, atmosferă etc. Doar că glisează puțin spre fantastic, „fantasticul banalității” despre care vorbea Lucian Raicu în cazul lui Gogol, și spre simbolic. Și să nu uit secvențele de un grotesc nebun. Mi-au plăcut toate romanele de pînă acum ale lui Iulian, desigur cele trei citite, dar pe acesta n-am reușit să-l las din mînă pînă la sfîrșit. Cît privește sfîrșitul, este destul să amintesc că o mică crăpătură începe să apară și în fața casei unui primar dintr-un sat din apropierea Chișinăului. Și nu cred că răul se oprește la Prut, poate e bine să ne uităm și noi la intrarea în casele edililor noștri! Să sesizăm pericolul din vreme!